A New Psychology : Green! Trend and Perspectives

Tendința Psihologiei Verzi în regiunea noastra

Între 4 și 5 mai 2017, la Chișinău a avut loc colocviul științific internațional “Psihologia socială în secolul XXI: provocări, tendințe, perspective”, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială din ULIM- Universitatea Libera Internationala din Moldova, Aula Magnifica, corpul 3, etajul 4, eveniment aflat la a treia ediție.

La colocviu au participat cercetători din Ucraina, Rusia, România și Republica Moldova. Este interesant faptul că mediul științific din țara vecină a României, vorbind aceeași limbă, este preocupat de găsirea căilor de corelare a diferitelor ramuri din cadrul Psihologiei sociale.

Colocviul s-a axat pe abordarea fenomenelor legate de psihologia socială, care încearcă să răspundă la următoarele întrebări:
– Ce înseamnă acest domeniu al cunoașterii astăzi
– În ce măsură este potrivit imperativelor timpului?
– Nu a venit încă vremea pentru a se pune accent pe interpretarea fenomenelor?

Aici s-a încadrat și prezentarea psih. Constantin Șerban, președinte al Asociația Ecologica Turismverde care, datorita celei de a doua pregătiri profesionale- psihologia, este inițiator și promotor al Psihologiei Verzi în România. Prezentarea sa în plenul evenimentului, a purtat titlul / tema:

“Psihologia verde: factor de dezvoltare durabilă în contextul schimbărilor climatice”

Dl. Constantin Șerban are preocupări personale de mai mulți ani în domeniul psihologiei sociale din punct de vedere ecologic, încercând să utilizeze domeniul Psy în contextul schimbărilor climatice, identificând dificultățile oamenilor / sociale bazate pe interacțiunea cu mediul, în special cea naturală.

În prezentarea sa, el a arătat contextul internațional (global și local / regional) semnificația anului 2017 și Anul internațional al dezvoltării durabile în turism și ce sa întâmplat cu dezvoltarea durabilă în ultimele decenii.

Încercând să răspundă la întrebările legate de provocările, tendințele și perspectivele secolului XXI ale psihologiei sociale, Dl. Constantin Șerban (fondatorul acestei noi psihologii-verde) a propus ieșirea cercetătorilor din laborator în mijlocul naturii sau să ducă laboratorul în natură, având în vedere a venit timpul să abordăm psihologic accentele privind interpretarea fenomenelor schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice.

El afirma cu orice ocazie că cea mai mare problemă de mediu nu este una ecologică, ci una pur individuală:
“Problema mediului este efectul comportamentului individului asupra mediului înconjurător. De fapt, problema concretă este individul cu el însuși, iar mediul înconjurător este doar cel care le suportă. O legătură mai strânsă a individului cu mediu natural-verde va aduce beneficii în primul rând individului iar rolul psihologului este de însoțitor al acestui proces benefic.

______________________

Between 4 and 5 of May 2017 The International Scientific Colloquium “Social Psychology in 21st Century: Challenges, Trends, Perspectives”, took place in Chisinau, organized by the Faculty of Psychology, Education Sciences and Social Assistance of ULIM, Aula Magnifica, 3 bl., 4floor.

The event was attended by researchers From Ukraine, Russia, Romania and Republic of Moldova. “Deployment of this 3rd edition of the colloquium in ULIM framework, has become a tradition, which will be continue many years ahead”, how organizers say.

It is interesting that the scientific field in the neighboring country of Romania, speaking the same language, is concerned about finding ways to correlate the different branches within social psychology.

The International colloquium was focused on approaches to phenomena related to the social psychology that is trying answer for the next questions:
– What this knowledge field means today and
– To what extent is it appropriate to the imperatives of time?
– Is not the time to put the accents on interpreting phenomena?

Here was the approach of psych. Constantin Serban, the president of our Green association wich is Initiator and promoter of Green Psychology in Romania, in presenting the title / theme:

“Green psychology: sustainable development factor in the Climate Change context”

Mr. Constantin Serban has personal concerns for many years in Social psychology from an Ecologically point of view trying to use the Psy domain in the context of Climate Changes, identifying difficulties of people/social based on interacting with the environment, in particular the natural one.

In his presentation, he showed the international context (global and local / regional) the significance of 2017 and the International Year of Sustainable Development Tourism and what happened with sustainable development in the last decades.

Trying to make a contribution to the questions have arisen regarding the challenges, trends,perspectives of the 21st century of Social psychology : Mr. Serban (founder of new psychology-green) proposed the outflow of researchers from laboratory in middle of the nature or to displace the laboratory in nature, considering the time has come to psychologically approach the accents on the interpretation of the Climate change phenomena and adaptation to climate change.

He claims on every occasion that the biggest environmental problem is not an environmental one, but an … individual one.
“The problem of the environment is the effect of the individual’s behavior on / over the environment. In fact, the concrete problem is the individual with himself, and the environment only is the one that endures them. A closer connection of the individual with the green natural environment will bring benefits first to the individual and the role the psychologist is accompanying this beneficial idividual process.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *